Bacterii intestinale responsabile pentru greutatea oscilantă

Scăderea în greutate este urmată de multe ori de un recâștig al kilogramelor pierdute (efectul yo-yo). Acest lucru determină numeroase frustrări în rândul persoanelor care se luptă cu problema obezității. 80% dintre persoanele cu obezitate ajung la greutatea pe care o aveau înaintea începerii dietei în apoximativ 12 luni.

belly-2473_1280Cercetătorii au descoperit că această greutate oscilantă nu se datorează doar întoarcerii la vechile obiceiuri alimentare. Un rol important îl au și modificările biologice complexe care au loc la nivelul tractului intestinal al persoanelor obeze sau supraponderale.

Studii recente efectuate pe șoricei de laborator au descoperit o posibilă explicație pentru dificultatea în menținerea greutății după încheierea unei diete. Aceasta s-ar putea datora unor bacterii intestinale (microbiom intestinal) care memorează greutatea din trecut a persoanei care a slăbit.

Descrierea studiului:

În studiul publicat în revista de medicală Nature șoriceii obezi au fost trecuți de la o dietă bogată în grăsimi la o alimentație bine echilibrată. Astfel nu a mai existat diferențe între aceștia și grupul control în ceea ce privește greutatea corporală și factori metabolici (zahărul și grăsimile din sânge)

Cu toate acestea cercetătorii au identificat bacterii intestinale diferite la șoriceii care fuseseră obezi. Aceste bacterii aveau tendința de a accelera viteza de creștere în greutate atunci când șoriceilor li s-a dat acces la alimente bogate în grăsimi. Cercetătorii au realizat însămânțarea intestinală a șoriceilor cu normoponderali (grupul control) cu bacterii de la grupul obez. Apoi au observat că șoriceii normoponderali au început să crească în greutate mai rapid, având aceeași dietă.weight-loss-850601_1280

Cercetările sunt abia la început și nu există încă studii pe subiecți umani.

Dacă se va descoperi că în microbiomul uman se produc modificări asemănătoare cu cele ale șoriceilor de laborator, se pot dezvolta terapii medicale de viitor. Acestea ar putea să-i ajute pe pacienții obezi în lupta cu kilogramele în plus.

Modificarea microbiomului este un proces dificil de realizat și nu înlocuiește comportamentul alimentar sănătos și activitatea fizică zilnică. Aceștia rămân factorii cei mai importanți pentru menținerea unei greutăți constante după încheierea dietei.

Sursa: theguardian.com, nature.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *